Proiectul “Impreuna suntem o voce!” co-finantat printr-un grant din partea Elvetiei prin intermediul Contributiei Elvetiene pentru Uniunea Europeana extinsa.

Home

Proiectul “Impreuna suntem o voce” are drept scop integrarea unor interventii si metodologii aplicate (IMA), inovative si eficiente, propuse de organizatii neguvernamentale, in politicile publice formulate pentru perioada 2015 – 2020 cu privire la serviciile sociale pentru persoanele tulburare de spectru autist din Romania si, de asemenea, intarirea capacitatii de advocacy la nivelul ONG care promoveaza drepturile persoanelor cu autism.

Fundatia Romanian Angel Appeal desfasoara acest proiect in parteneriat cu Federatia pentru Drepturi si Resurse pentru Persoanele cu Tulburari in Spectrul Autist (FEDRA).

Obiectivele specifice ale proiectului sunt:

O1. Sensibilizarea factorilor de decizie din sfera serviciilor sociale publice, prin informare despre importanta adoptarii unor IMA inovative si eficiente si prin facilitarea dialogului cu reprezentanti ai societatii civile si ai asociatiilor profesionale, in cadrul unei conferinte organizate in termen de 12 luni de la inceperea proiectului, pentru cca 180 de participanti.

O2. Imbunatatirea, in termen de 24 luni de la demararea proiectului, a capacitatii a 20 organizatii neguvernamentale (dintre care organizatiile membre FEDRA) de a planifica si organiza campanii de advocacy pentru adoptarea unor IMA inovative si eficiente, in serviciile sociale destinate persoanelor cu TSA din Romania.

O3. Promovarea, pana la finalul proiectului, a unei propuneri de politica publica pentru integrarea unor IMA inovative si eficiente, in serviciile sociale publice destinate persoanelor cu TSA.

Printre principalele activitati ale proiectului, pentru atingerea obiectivelor, se numara:

  • Evaluarea situatiei, in sistem desk research (analiza situatiei existente in alte tari)
  • Efectuarea de vizite de studiu in Elvetia, UK, Finlanda si Norvegia, de catre o delegatie romana formata din reprezentanti ai autoritatilor publice si ONG
  • Elaborarea unui raport privind IMA innovative, utilizate eficient pentru integrarea sociala a persoanelor cu TSA (situatia in Romania, situatia in cele 4 tari europene; cartografierea nevoilor de servicii sociale in randul persoanelor cu TSA din tara noastra)
  • Realizarea unui studiu de fezabilitate si elaborarea unui raport, privind viabilitatea implementarii IMA inovative, in servicii sociale romanesti destinate persoanelor cu TSA
  • Elaborarea unei propuneri de politica publica si inaintarea acesteia catre factorii de decizie
  • Organizarea unui curs de planificare a campaniilor de advocacy, pentru reprezentanti a 20 de ONG, in vederea dezvoltarii capacitatii acestora de a promova drepturile persoanelor cu autism
  • Elaborarea unei Strategii organizationale a FEDRA (inclusiv plan de actiune pentru o perioada de 2 ani)
  • Realizarea a 2 campanii de informare a publicului cu privire la importanta implementarii unor interventii si metodologii aplicate inovative si eficiente, in randul serviciilor sociale adresate persoanelor cu autism.

Principalele rezultate asteptate:

  • 80% dintre reprezentanti ai factorilor de decizie din autoritati publice, participanti la conferinta de diseminare, declara ca integrarea unor IMA inovative si eficiente in serviciile sociale din Romania este necesara
  • 20 organizatii neguvernamentale (membre si non-membre FEDRA) si-au dezvoltat competentele de planificare si organizare a campaniilor de advocacy in vederea influentarii politicilor cu privire la integrarea sociala a persoanelor cu TSA
  • Strategia organizationala a FEDRA adoptata de membri
  • Un document de politici publice care sa faca referire la IMA inovative si eficiente pentru integrarea sociala a persoanelor cu TSA, inaintat autoritatilor publice cu responsabilitati in integrarea sociala a persoanelor cu TSA.

Proiectul „Impreuna suntem o voce” are o perioada de desfasurare de 3 ani si a demarat la 1 august 2013. Costul total al proiectului este de 224.310 CHF, din care 201.879 CHF reprezinta cofinantare iar 24.995 CHF este contributia proprie a Fundatiei RAA si FEDRA.

Proiectul este co-finantat printr-un grant din partea Elvetiei, prin intermediul Contributiei Elvetiene pentru Uniunea Europeana extinsa.